Este oficial. Avem parc industrial în județul Suceava. Anunțul a fost făcut joi de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a emis ordinul 1244/04.03.2020 prin care se dispune acordarea titlului de parc industrial în suprafața de 13,74 ha pe teritoriul administrativ al orașului Salcea și al comunei Dumbrăveni, în imediata apropiere a Aeroportului Ștefan cel Mare, administrat de Societatea PARCURI INDUSTRIALE Bucovina SA.
Titlul de parc industrial conferă operatorilor economici dreptul la facilitățile prevăzute de Art. 20 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale și de Art. 456 alin. (1) lit. i) și Art. 464 alin. (1) lit. n) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal.Facilitățile pot fi obținute conform condițiilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 și Regulamentul (UE) 1407/2003 al Comisiei din 18 decembrie 2013. Înființarea acestui parc industrial creează premisele demarării unei noi etape în ceea ce privește reindustrializarea județului. ,,Sunt convins că în acest parc industrial vor veni, în scurt timp, atât investitori autohtoni cât și străini, putând deveni un model de încurajare a investițiilor. Astăzi, la ora 10, am avut o întâlnire cu un prim solicitant care dorește să investească și să funcționeze în cadrul Parcului. Este vorba despre un investitor german care este prezent în aceste zile la Suceava împreună cu o firmă de consultanță. A vizitat amplasamentul și a transmis că este hotărât să investească aici.
Săptămâna viitoare voi convoca membrii Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani pentru a iniția și alte demersuri menite să atragă investitori și investiții în parcul industrial, a precizat Gheorghe Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.