Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat vineri începerea lucrărilor la magistrala de gaz Pojorâta – Vatra Dornei și racordarea în viitor a 37 de localități sucevene la rețeaua de gaz natural. Asta după ce Guvernul a adoptat OUG în acest sens. Extinderea rețelei de gaz în judeș se va face cu bani europeni. Flutur a precizat că au intrat în linie dreaptă lucrările la magistrala Pojorâta – Vatra Dornei, după ce s-a predat amplasamentul și au fost aduse materialele necesare.

,,Am fost și sunt un susținător al investițiilor pentru îmbunătățirea calității vieții sucevenilor și socotesc faptul că următorii patru ani vor lăsa o amprentă puternică în această direcție. Am în vedere, pe de o parte, proiectul semnat de Guvernul liberal în decembrie anul trecut prin care peste 200.000 de suceveni (circa o treime din populația județului ) vor beneficia de rețele apă-canal, iar acum Programul pentru asigurarea încălzirii locuințelor cu gaz metan”, a declarat președintele

Guvernul a adoptat în ședința de joi 16 iulie 2020 OUG pentru aprobarea ,,Programului Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale”. Actul normativ reglementează cadrul general privind aprobarea și includerea la finanțare din fonduri europene a Programului.

Prin racordul la rețeaua de gaze naturale a populației și a consumatorilor non-casnici se urmărește creșterea standardelor de viață și de locuit a populației prin asigurarea unor condiții îmbunătățite de încălzire a locuințelor sau de preparare a hranei, fiind, în același timp, în concordanță și cu politicile de mediu la nivelul Uniunii Europene.

Sursele de finanțare ale Programului Național sunt constituite de fondurile externe nerambursabile din cadrul Axei Prioritare 8 – Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) precum și cofinanțare de la bugetul de stat, potrivit Regulamentelor Financiare ale Comisiei Europene.

,,Va fi o finanțare majoritară pe bani europeni (85% fonduri europene, 13% de la bugetul de stat și 2 % cofinanțare UAT-uri). Demersurile făcute în ultimii ani dau roade odată cu aceste alocări, drept care ne vom mobiliza, chiar de luni, la nivelul întregului județ, cu toate primăriile localităților care urmează să se racordeze la gaz metan. Estimez că într-o primă etapă, în perioada următoare, vom putea să dublăm practic numărul localităților racordate la gaz metan, un număr de 37 UAT-uri având deja contractate studiile de fezabilitate. De altfel, în județul Suceava ar putea începe chiar de mâine lucrările în 72 de localități care se află în apropierea magistralelor existente. Pentru celelalte, am discutat cu cei de la Transgaz pentru realizarea în perioada următoare a încă două magistrale, Păltinoasa – Cacica – Vicovu de Jos și Bunești – Liteni – Dolhasca. De asemenea, le-am cerut să ia în calcul magistralele Cacica – Todirești – Dărmănești și Berchișești – Drăgoiești – Ciprian Porumbescu”, a încheiat Gheorghe Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.