În timp ce mama consuma alcool, unul din copii a dat foc la gospodărie. Copilul s-a jucat nestingherit cu chibriturile. Incendiul a avut loc vineri seară în satul Nisipitu, comuna Ulma. Băiatul de 6 ani a venit la mama sa și i-a spus că a dat foc la casă iar femeia beată criță a sunat la 112 și a cerut ajutorul pompierilor. La fața locului au intervenit cadre de la Detașamentul Rădăuți și de la Garda de Intervenţie Vicovu de Sus. Flăcările se manifestau pe o suprafață de 60 mp. A fost distrusă în totalitate o anexă destinată depozitării lemnelor de foc și a diferitelor bunuri casnice. Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de minorul de șase ani. Polițiștii ajunși la fața locului au demarat cercetări și au încercat să discute cu mama minorului. Nu au reușit însă din cauză că femeia era în stare avansată de ebrietate. Ea nu a putut oferi prea multe informații cu privire la cele întâmplate. Vecinii au declarat polițiștilor că cei cinci copii minori sunt de regulă lăsați de izbeliște și că mama consumă frecvent băuturi alcoolice. Oamenii legii au sesizat lucrătorii din cadrul autorității tutelare ai Primăriei comunei Ulma și lucrători ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de acest caz. După o anchetă socială s-a decis transferarea celor cinci frați într-un centru de plasament din municipiul Suceava. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunea de distrugere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.