material lemnos
material lemnos, sursă foto Express de Banat

Material lemnos confiscat și sancțiuni în valoare de 10.000 lei aplicate de polițiști în cadrul unor controale în trafic.

Polițiștii în cooperare cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, în cadrul acţiunii “Scutul Pădurii”, au efectuat sâmbătă controlul circulației materialului lemnos pe drumurile publice, pe itinerariul Suceava-Cornu Luncii-Mălini-Slatina-Valea Moldovei.

Astfel, pe raza comunei Cornu Luncii, a fost depistat un șofer în vârstă de 31 ani, din comuna Slatina, care transporta cu autoutilitara material lemnos-cherestea rășinoase.

Întrucât acesta nu deținea aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat vehiculul a fost condus la sediul Ocolului Silvic Mălini, unde a fost inventariat, rezultând cantitatea de 8,37 m.c. cherestea rășinoase.

În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a conducătorului auto cu amendă în cuantum de 5000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de cherestea rășinoase. Materialul lemnos a fost predat în custodie O.S. Mălini.

Ulterior, pe raza comunei Mălini a fost depistat un bărbat vârstă de 44 ani, din comuna Mălini, care transporta cu autoutilitara material lemnos-deșeuri/resturi material lemnos specia rășinoase.

Cum acesta nu deținea aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat, mijlocul de transport a fost condus la sediul Ocolului Silvic Mălini, unde a fost inventariat, rezultând cantitatea de 4,104 m.c. deșeuri material lemnos specia rășinoase.

În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a conducătorului auto cu amendă în cuantum de 5000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 4,104 m.c., care a fost predată în custodie O.S. Mălini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.