Furt de bani din casa unui localnic din Poaiana Stampei, în timp ce acesta dormea. Bărbatul ținea banii într-o servietă, pe patul din camera de zi. Mai mult, ușile locuinței nu erau asigurate, așa că hoții au intrat foarte ușor și au plecat cu o sumă mare de bani. Furtul a fost descoperit de partea vătămată după ce acesta s-a trezit din somn. Bărbatul a sunat imediat la 112 și a reclamat că îi lipsește suma de 19.000 lei și 700 euro, din servieta lăsată aiurea prin casă. Polițiștii se deplasau la fața locului, când au observat în intersecția drumului comunal Pilugani cu DN 17 două persoane care păreau a fi străine de localitate ce se urcau într-un taxi. Agenții au procedat la urmărirea și oprirea taxi-ului, iar cu ocazia legitimării ocupanților acestuia au constatat că ei se numesc Pîrlă Beneamin, de 21 ani, din orașul Dolhasca și Țăranu Dan, domiciliat în comuna Poiana Stampei. Asupra lui Pîrlă Beneamin a fost găsită suma de 3.380 lei și 700 euro. Pîrlă Beneamin a recunoscut fapta, declarând că în 28.10.2019, în jurul orei 20.00, a pătruns în locuința persoanei vătămate din comuna Poiana Stampei, în timp ce acesta dormea și ușile casei erau larg deschise, iar dintr-o geantă de culoare neagră a sustras o sumă de bani. Din cercetările efectuate până în prezent nu a rezultat complicitatea lui Țăranu Dan. S-a luat măsura preventivă a reținerii față de suspectul Pîrlă Beneamin, pe o perioada de 17 ore, urmând ca acesta să fie prezentat instanței. În cază a fost recuperată suma de 3386 lei și 700 euro, care a fost predată persoanei vătămate. În urma consultării cu procurorul de caz, miercuri suspectul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, cu propunere de luare a măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile. În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „furt calificat”.

OFERTA RITMIC COM ILIȘEȘTI
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here