play-sharp-fill

Mii de oameni, la slujba de Înviere de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu IPS Calinic – noul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. A fost primul an în care aici nu a slujit IPS PIMEN – răpus anul trecut de COVID-19 chiar după Paște.

Sucevenii au venit cu miile la slujba de Înviere de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din centrul Sucevei. Oamenii s-au bucurat de acest moment pe care l-au așteptat de un an, spun aceștia și astfel, cu emoție, localnici și turiști s-au rugat împreună.

Anul trecut de Paște Suceava era carantinată iar militarii patrulau pe străzi. Bisericile au fost goale, doar preoții slujind și dând vestea învierii lui Isus Hristos.

Anul acesta însă oamenii s-au strâns cu miile pentru a lua lumină și a spune la unison: HRISTOS A ÎNVIAT.

La ora 0.00, IPS Calinic a fost cel care a coborât de pe scena amenajată în curtea mănăstirii și a început să împartă credincioșilor Lumina Sfântă. Candelele s-au aprins una câte una în timp ce marea de oameni fredona – HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORȚI CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND.

În acest an Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim și la Suceava, cu o aeronavă, în jurul orei 20.30.

Cu mic și cu mare sucevenii au venit să ia lumina sfântă, să se roage împreună dar și să sfințească bunătățile de Paște. Au purtat măști de protecție și au încercat să păstreze distanța unul de altul până în momentul în care a început să se împartă Lumina.

De menționat că la fața locului erau importanțe forțe de jandarmi, însă nu a fost nevoie de intervenția acestora, atmosfera fiind una liniștită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.