Directorul medical al Spitalului Județean din Suceava, Mircea Macovei, se întoarce de joi la serviciu, după ce s-a vindecat de coronavirus. Acesta a fost retestat, iar rezultatul a fost negativ.
Anunțul a fost făcut de coordonatorul militar al spitalului, generalul Ionel Oprea, care a precizat că la serviciu s-a întors deja și Doina Chirap, directoarea de îngrijiri medicale a Spitalului Județean.
„Joi vine la muncă şi directorul medical Mircea Macovei, a fost retestat şi e negativ. Din fericire a scăpat de boală. Dânsul nu a fost suspendat, este director medical, vine. Împreună cu cel care a fost împuternicit în perioada asta vor avea o perioadă în care îşi predau ce s-a făcut, la ce nivel am ajuns de soluţionare a problemelor legate de criza aceasta. După care, cel care a venit în misiune va pleca înapoi la unitatea lui”, a declarat, pentru Mediafax, Ionel Oprea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.