Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi se întreabă unde sunt banii împrumutați pe bandă rulantă de România, ce s-a făcut cu ei pentru că „acei bani pentru că nu-i găsim nici în dotarea de spitale, nici în suplimentarea paturilor de la ATI, nici în sprijin economic.”

Mirela Adomnicăi a declarat că, în conformitate cu un document al FMI, România se află printre ultimele țări din lume în ceea ce privește sprijinul pe care statul îl acordă populației și agenților economici pe timp de pandemie. Practic, România este din acest punct de vedere la nivelul unor țări africane.

„Anul trecut în primăvară când eram director la agenția Județeană pentru Ocuparea forței de Muncă, am fost contactată de agenți economici din zona de confecții din județul Suceava, care nu voiau să își închidă activitatea, să trimită angajații în șomaj tehnic, solicitând sprijin pentru a produce măști conforme pentru piața internă.

Nu au găsit deschidere la Guvern iar unii au dat faliment iar alții, astăzi, produc și exportă măști și combinezoane pentru că în țară nu au reușit să găsească deschidere.

În anul 2020, Guvernul liberal se apropia de pragul psihologic de 100 de miliarde de euro împrumutați cu dobânzi mult mai mari decât celelalte state. Ne punem întrebarea în mod firesc unde s-au dus acei bani pentru că nu-i găsim nici în dotarea de spitale, nici în suplimentarea paturilor de la ATI, nici în sprijin economic și ne uităm la HoReCa, ce așteaptă cu nerăbdare un sprijin sau la fermierii români care nu au primit despăgubiri cel puțin pentru seceta pe care am traversat-o anul trecut

Un comunicat al FMI făcut ieri, care, analizând la nivelul lunii decembrie 2020 modul în care statele au intervenit pentru a sprijini populația și mediul economic pentru a traversa perioada de pandemie, analizând 191 de state, plasează România pe locul 124, din perspectiva efortului făcut de Stat în sprijinul populației și al mediului economic. Guvernul Cîțu ne-a scos din Europa și ne-a dus, în ceea ce privește acest tratament, pe lângă niște state africane.

Acum, când le-a ajuns românilor cuțitul la os, de patru zile vedem proteste în mai multe orașe din țară, autoritățile au ales să îi califice pe acești români care au ales să protesteze după un an de conformare și respectare a regulilor ca fiind huligani, fasciști, analfabeți funcționali”, a declarat Mirela Adomnicăi.

Deputatul PSD de Suceava a adus în discuție și situația Institutului Cantacuzino, unde președintele și premierul au mers în această săptămână și au felicitat personalul pentru împlinirea a 100 de ani de la înființare iar Klaus Iohannis a acordat institutului o decorație de onoare.

Mirela Adomnicăi a spus că acest institut are nevoie de finanțare pentru ca aici să se producă vaccinuri, nu doar să importăm vaccinuri de la alții și să le depozităm la Cantacuzino. România trebuie să producă vaccinuri, măști de protecție și echipamente medicale, este de părere deputatul PSD de Suceava.

”S-au împlinit 100 de ani de la înființarea institutului Cantacuzino, o instituție strategică a Statului Român. Am avut o participare penibilă a autorităților, în persoane președintelui Iohannis și a premierului Cîțu. Fiind în valul al III-lea al pandemiei Covid, pe harta inițială a celor 53 de unități de producere și ambalare inclusiv Bulgaria este cuprinsă, unde vor fi deschise două linii de ambalare. Noi avem un institut care a produs ani de zile vaccinuri dar care nu face nimic acum decât să depoziteze ce produc alții.

În timpul guvernării PSD, în anul 2017, pentru a revitaliza activitatea Institutului, acesta a fost trecut în subordinea Ministerului Apărării. Au fost alocate sume pentru achiziții de echipamente, iar în 2019 s-au făcut peste 100 de angajări: medici, cercetători, biochimiști, pentru a relua producția de vaccinuri.

Avem capacitate în țară să producem vaccin, măști și echipamente medicale și să nu importăm”, a explicat Mirela Adomnicăi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.