Un bărbat cu probleme de mobilitate a murit după ce a căzut de la fereastra apartamentului său. Incidentul s-a petrecut la Siret, luni după-amiază.

Luni, la orele 16:53, lucrătorii Poliției orașului Siret au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a căzut de la etajul trei al unui bloc.

În temeiul sesizării, lucrătorii Poliției orașului Siret, s-au deplasat la fața locului și au efectuat cercetări.

A reieșit că bărbatul locuia împreună cu soția sa iar luni după-amiză, în jurul orei 16:30, femeia a plecat de acasă, deplasându-se în parcul din proximitatea blocului șoțul a rămas singur în incinta apartamentului.

După aproximativ 20 de minute, femeia a auzit o bufnitură în apropierea blocului iar când s-a deplasat în acel loc, respectiv în fața Centrului Cultural Siret l-a văzut pe soțul ei căzut pe sol, acesta prezentând semne vitale.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Serviciului de ambulanță Siret, bărbatul fiind transportat la Spitalul Orășenesc Siret, unde, din cauza leziunilor grave suferite a decedat.

Din discuțiile avute cu soția sa, a reieșit faptul că bărbatul figura în evidențe cu mai multe afecțiuni medicale grave care îi afectau inclusiv mobilitatea.

Acesta obișnuia de regulă să stea la fereastra de unde a căzut, soția acestuia spunând că de multe ori soțul său se apleca peste pervazul exterior cu intenția de a vedea ce persoane trec pe trotuar.

Având în vedere cele constatate, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului, în cauză s-a dispus prin ordonanță efectuarea necropsiei.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.