Motociclist prins circulând cu o viteză de peste 100 de kilometri la oră, pe o stradă din cartierul sucevean Burdujeni. S-a întâmplat joi noapte, pe Calea Unirii. Motociclistul a fost urmărit în trafic. Un echipaj de poliție a înregistrat cu aparatul radat o motocicletă care circula pe direcția Suceava –Adâncata, având viteza de 103 km/h. Agenții au pornit în urmărirea motociclistului, pe str. 22 Decembrie, înaintea zonei de serpentine către direcția Adâncata. La un moment dat, conducătorul motocicletei, după ce a efectuat o manevră de depășire a unui autotren, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma accidentului, persoana care era transportată în partea din spate a motocicletei marca Yamaha și care a fost identificată ca fiind un tânăr de 21 ani, din Dumbrăveni, a suferit leziuni ușoare. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că motocicleta a fost condusă de către Pavel Mircea, de 19 ani, din Dumbrăveni. Acesta care nu este posesor de permis de conducere categoria A. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.