Muncitor găsit mort în curtea unei societăți comerciale din Dorna Arini. Acesta a murit în urma unui grav accident de muncă și a zăcut în curte până a fost găsit de un coleg, la primele ore ale zilei de marți. Colegul a sunat la 112 iar la fața locului au ajuns polițiști și cadre de la ambulanță.  Evenimentul s-a petrecut la S.C. Lemn Com SRL din Dorna Arini.  Marți dimineață,  în jurul orei 07.00, bărbatul de 61 de ani a fost găsit decedat lângă o pendulă folosită la tăierea lemnelor de foc. Bărbatul era angajat al societății de aproximativ un an de zile, iar marți, în timp ce tăia niște lemne de foc la un utilaj denumit pendulă, bara pătrată de angrenaj valțuri i-a prins articolele de îmbrăcăminte pe care le-a înfășurat pe corp, până în zona gâtului. Practic, muncitorul a murit ștrangulat. Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul persoanei în cauză. A fost anunțat compartimentul de medicină legală Câmpulung Moldovenesc în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului. S-a întocmit în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.