medicină legală
Un muncitor de la o balastieră a murit după ce s-a electrocutat în timpul serviciului. Tragedia s-a petrecut miercuri după amiază.
Miercuri, la ora 14:42, Poliţia orașului Gura Humorului a fost sesizată prin SNUAU 112, de către un bărbat despre faptul că un muncitor de la o balastieră s-a electrocutat.
În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări.
Polițiștii au aflat că bărbatul era angajat al SC CALCARUL SA, centru de producție pentru agregate de balastieră și altele,  pe funcția de lucrător stație.
 MIercuri, de Sfântu Ilie, în intervalul orar 08:00-16:00, se afla în timpul serviciului.
Conform celor declarate de către ceilalți lucrători ai centrului de producție, acesta a manevrat un aparat de sudură, ce se afla în incintă, pentru a suda podeaua stației de sortare balastru ce era găurită.
 În timpul manevrării aparatului muncitorul s-a electrocutat, iar ca urmare a intrat în stop cardio-respirator.
S-au aplicat manevrele de resuscitare de către un echipaj al ambulanței, rămase fără rezultat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.