drepturi de autor informatiata.ro
Municipiul Suceava, selectat printre cele 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030.
Primarul Ion Lungu a anunțat că orașul Suceava a fost selectat în cele 100 de orașe europene inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030.
Din România au fost selectate 3 municipii respectiv București, Cluj-Napoca și Suceava, din cele 13 orașe care au depus aplicații, totalul aplicațiilor depuse la nivel european au fost în număr de 377.
În primul apel al Misiunii „Orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic”, bugetul pentru orașele selectate este de 117 milioane euro, urmând a fi suplimentat până la 360 milioane euro, a explicat Ion Lungu.
„Greul abia acum începe.
Următoarea etapă este de întocmire, semnare și implementare de fiecare oraș selectat a „Climate City Contract”.
Acțiunile în cadrul proiectului vor acoperi o gamă largă de subiecte, cum ar fi planificarea, proiectarea urbană pentru orașe neutre din punct de vedere climatic, mobilitatea urbană durabilă, zone cu energie pozitivă și curată.
Alăturându-se Misiunii UE, municipiul Suceava are în vedere reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, creșterea eficienței energetice la nivel local și creșterea calității vieții în Municipiul Suceava.
Este o onoare pentru orașul nostru dar și o responsabilitate!”, a declarat primarul Sucevei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.