De Moș Nicolae, la Liteni-Moara a fost inaugurat noul cămin cultural. Clădirea are spații și pentru medici de familie din localitate dar și pentru cazarea cazurilor sociale.

A fost mare sărbătore, marți, de Moș Nicolae, la Liteni-Moara, chiar de hramul localității. Primăria Moara a inaugurat noul cămin cultural de la Liteni.

Clădirea are o suprafață de aproximativ 600 metri pătrați. Aici se pot întâlni sătenii, se pot derula manifestări cultural-artistice dar sunt alocate spații și pentru medicii de familie și pentru cazarea unor cazuri sociale.

Primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, a anunțat că acest cămin va fi deschis tuturor localnicilor, pentru ca aceștia să își petreacă timpul liber într-un cadru organizat.

Înaintea inaugurării a avut loc o slujbă religioasă oficiată de preoții din comună după care copiii de la Școala Liteni au oferit un spectacol de colinde și dansuri. Micuții au fost răsplătiți pentru că a poposit la ei Moș Nicolae.

Căminul cultural de la Liteni a fost ridicat cu bani din bugetul propriu al comunei Moara – aproximativ 11 miliarde de lei vechi.

În interiorul căminului, pe lângă spațiile destinate acțiunilor culturale și sociale, vor funcționa și cabinete ale medicilor de familie precum și o cameră de urgență – pentru cazurile medicale ce necestă intervenție rapidă.

De asemenea, sunt spații pentru cazarea a trei familii nevoiașe – cu bucătărie comună.

Eduard Dziminschi ne-a declarat că sunt bătrâni ai nimănui și cazuri sociale și că acești oameni ar putea fi cazați în spațiile respective, mai ales pe timp de iarnă (vezi declarații video Eduard Dziminschi).

Localnicii sunt foarte mândri de noul cămin cultural, care va deservi trei sate: Liteni, Frumoasa și Vorniceni.

Aflat la al doilea mandat de primar, Eduard Dziminschi continuă investițiile în comună, așa cum a promis încă de la preluarea primului mandat, Moara fiind în plină dezvoltare la acest moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.