aeroport
sursă foto Ora de Sibiu

Nouă persoane din comuna Pătrăuți au mers la Sibiu pentru a pleca cu avionul spre Germania. Pentru că veneau dintr-o localitate aflată în carantină acestea nu au fost lăsate să urce în aeronavă.

„Pe zborul charter programat pentru decolare vineri pe Aeroportul International Sibiu la ora 18.20 cu destinația Karlsruhe s-au prezentat la îmbarcare nouă persoane cu domiciliul în comuna Pătrăuți, localitate aflată în carantină în baza Ordonanței Militare nr. 6. Aceștia au fost identificați la punctul de trecere al frontierei, drept urmare nu li s-a permis să călătorească”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Transportul sucevenilor spre localitatea de domiciliu va fi asigurat sub coordonarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.