Colegiul Medicilor protestează și spune clar, în numele medicilor din județ, Nu spital regional COVID la Suceava!

Colegiul Medicilor Suceava a trimis o adresă către Prefectură, Consiliului Județean și Direcția de Sănătate Publică Suceava, în care ”protestează vehement” împotriva intenției autorităților de a transforma Spitalul Județean Suceava în spital regional COVID.

Document Nu spital regional COVID la Suceava:

 ”Spitalul Județean, cu o capacitate de aproximativ 1.200 locuri și cu o dotare de cel mai înalt nivel, cu specialități foarte diferite și de un înalt profesionalism, cu cadre medicale de excepție, poate asigura asistența medicală a pacienților cu diferite patologii la standarde europene. Există deja alocat pentru COVID spațiul din secțiile de Boli infecțioase, Pneumologie si A.T.I. Semnalăm că spitalele din Fălticeni și Rădăuți ar putea prelua și ele din această patologie (mai ales spitalul nou din Falticeni, dacă ar fi dotat corespunzător)”.
Colegiul mai spune că transformarea Spitalului Județean Suceava în spital regional Covid ar afecta grav pacienții din județ, care nu au altă soluție de rezolvare a afecțiunilor lor. În comunicat se mai arată că ”Spitalul Județean Cluj a luat hotărîrea în aceste zile de a trimite pacienții COVID în județele de origine, pentru a-și păstra disponibilitatea pentru populația județului. Nu înțelegem de ce Suceava, care a trecut prin momente atît de dificile, trebuie să repete coșmarul pandemiei. Sînt și alte orașe și municipii din regiune care pot să preia acestă sarcină. De aceea, vă rugăm să analizați cu discernămînt și profesionalism această problemă și să luați măsuri în consecință”, se artă în documentul semnat de Sorin Hâncu, președinte al Colegiului Medicilor Suceava.

În ultimele zile am primit mesaje pe adresa redacției în care oamenii, sucevenii de rând, ne cereau să luăm atitudine față de propunerea ca Spitalul Județean Suceava să devină spital regional COVID, adică să trateze exclusiv cazurile de COVID din toată regiunea. Bolnavii cronici pregătesc proteste pentru că sunt lăsați de izbeliște pe timpul pandemiei și spun că au dreptul la VIAȚĂ ȘI SĂNĂTATE.
GUVERNUL ORBAN VA AFLA DE LA OMENI IEȘIȚI ÎN STRADĂ CĂ NU POATE LĂSA IAR peste 600.000 de bucovineni fără asistență medicală! NU ÎNGENUNCHIAȚI IAR BUCOVINA, DOMNILOR DE LA BUCUREȘTI! Alături de medicii din județ, oamenii simpli spun și ei – Nu spital regional COVID la Suceava și cer ajutorul presei locale și centrale! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.