mistreti, sursă foto Realitatea de Argeș

O femeie s-a rătăcit în pădure la Dolhasca, după ce a luat-o la fugă de frica unei turme de mistreți.

Incidentul s-a petrecut, duminică după-amiază, pe raza Ocolului Silvic Dolhasca, în zona cunoscută sub numele de „La Șipote”. Femeia de 32 de ai, din orașul Dolhasca, a participat împreună cu alte zece persoane în zona respectivă la un grătar. La un moment dat, aceasta după ce a consumat băuturi alcoolice, a plecat fără să anunțe, în pădure, în jurul orelor 15.30.

Persoanele de la gratar după ce au observat faptul că femeia lipsește au încercat să o contacteze telefonic, dar aceasta nu a răspuns, având mobilul închis.

În urma căutărilor efectuate pe raza Ocolului Silvic Dolhasca, în fondul forestier, ea a fost identificată de către patrula de poliție în jurul orelor 19.20, în apropierea satului Gulia, la marginea pădurii.

Ea a fost condusă la sediul poliției unde a declarat faptul că s-a îndepărtat de grupul cu care se afla la grătar, întrucât a mers să își facă nevoile fiziologice, iar la un moment dat a observat o turmă de porci mistreți, s-a speriat și a luat-o la fugă într-o direcție pe care nu o cunoștea, ca mai apoi să observe un indicator ce arăta o distanță de 3,5 km față de satul Gulia, orașul Dolhasca.

De asemenea, femeia a declarat faptul nu a fost victima vreunei infracțiuni sau abuz de orice fel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.