Obreja și șeful de la Protecție Internă Suceava, trimiși în judecată pentru fapte de corupție.

Conform unui comunicat al DNA, au fost trimiși în judecată:

TIMU FLORIN CONSTANTIN, la data faptelor colonel, șef al Serviciului Județean de Protecție Internă Suceava (structură de informații din subordinea Ministerului Afacerilor Interne), pentru comiterea infracțiunilor de:

–  luare de mită, în formă continuată,

– divulgarea secretului care periclitează securitatea națională, în formă continuată,

– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

– fals în declarații în formă continuată,

OBREJA RADU IONUȚ, la data faptelor comisar șef de politie și șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea unei infracțiuni de dare de mită, în formă continuată.

 În scopul asigurării protecției juridice a activității infracționale de corupție desfășurată la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V) Suceava, în perioada 2017 – 2020, inculpatul Timu Florin Constantin, în calitate de șef al Serviciul Județean de Protecție Internă Suceava, ar fi pretins și, ulterior, ar fi primit de la inculpatul Obreja Radu-Ionuț, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani (în total 25.100 euro) pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală cu privire la cele menționate mai sus.

De asemenea, în aceeași perioadă, inculpatul Timu Florin Constantin i-ar fi divulgat fără drept lui Obreja Radu-Ionuț, șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava, informații secrete de stat, clasificate ”strict secret”, dar și informații nedestinate publicității pe care le deținea în virtutea funcției, astfel încât Obreja Radu-Ionuț sau complicii săi să poată evita o eventuală răspundere penală.

În perioada 2018 – 2020, inculpatul Timu Florin Constantin ar fi consemnat în cuprinsul declarațiilor de avere date necorespunzătoare adevărului referitoare la mai multe  imobile.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil ce aparține inculpatului Timu Florin Constantin.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Suceava cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.