foto din arhivă

Om de afaceri sucevean arestat la domiciliu pentru dare de mită, în urma perchezițiilor de miercuri în dosarul de corupție a vameșilor de la Iași.

Tribunalul Iași a dispus arestarea la domiciliu pentru 30 de zile a omului de afaceri sucevean Iulian Culipei pentru dare de mită, începând cu data de 24.11.2022 până la data de 23.12.2022 inclusiv.

Și șeful Biroului Vamal, Dănuț Bolohan (din Șcheia), a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. De asemenea, subalternii săi au primit aceeași sentință.

Organele desemnate cu supravegherea vor verifica periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către inculpaţi și, în cazul în care constată încălcări ale acestora, vor sesiza, de îndată, organul judiciar în faţa căruia se află cauza, conform art.221 alin.9 Cod procedură penală.

Pentru supravegherea respectării măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a obligaţiilor impuse inculpaţilor pe durata acesteia, organele desemnate cu supravegherea pot pătrunde în imobilele unde se execută măsura fără învoirea inculpaţilor sau a persoanelor care locuiesc împreună cu aceştia.

Conform art.221 alin.8 Cod procedură penală, copie de pe prezenta încheiere se va comunica de îndată inculpaţilor, organelor desemnate cu supravegherea acestora, Poliţiei mun. Iaşi, Poliţiei mun. Suceava şi Postului de Poliție Miroslava, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, Poliţiei de Frontieră Române, în vederea respectării de către inculpaţi a obligaţiilor care le revin, organele în drept urmând a dispune darea inculpaţilor în consemn la punctele de trecere a frontierei.

Hotărârea poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpaţi și de la comunicare pentru procuror.

Potrivit procurorilor DNA, funcționari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră din municipiul Iași (vamă internă), în schimbul primirii unor sume de bani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu pentru a favoriza o serie de societăți comerciale care importă produse textile din Turcia.

Prin intermediul acestor societăți comerciale ar fi fost importate articole de vestimentație, îmbrăcăminte și încălțăminte tip sport și parfumuri contrafăcute, bunurile fiind transportate cu autocamioanele înmatriculate pe numele societăților comerciale respective, precum și cu autovehicule tip cap tractor și semiremorcă înmatriculate în Turcia, Polonia sau Slovacia.

Prin modul de acțiune, functionarii vamali ar fi creat condițiile în care administratorii societăților comerciale să eludeze plata taxelor vamale în sensul în care, valorile declarate în vamă să fie mai mici decât cele reale, iar controlul mărfurilor importate să fie formal sau inexistent (controlul se făcea doar pe documente, fără verificarea efectivă a mărfurilor).

Ar fi existat situații în care erau prezentate documente comerciale/vamale de import, respectiv facturi externe (invoice – uri), false atât sub aspectul naturii bunurilor importate (pentru a disimula faptul că produsele respective sunt contrafăcute), cât și sub aspectul prețului declarat în vamă (pentru a se diminua valoarea taxelor vamale ce trebuie plătite de către importator).

Mărfurile astfel importate ar fi fost valorificate în centre comerciale sau magazine de profil din județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Sibiu, Arad, Ialomița și municipiul București.

„Taxa” ce ar fi fost cerută pentru fiecare autocamion intrat în vamă ar fi fost de aproximativ 300 de USD.

Anchetatorii estimează un prejudiciu de 58 de milioane de lei la bugetul de stat în acest dosar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.