Intervenție chirurgicală dificilă, la Spitalul Clinic Suceava, în cazul unui pacient cu traumatism cranio-facial complex. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a ajuns la spital în stare gravă în urma exploziei accidentale a unei anvelope de TIR.

Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava, pacientul a ajuns la Urgențe cu un traumatism cranio-facial complex, cu hemoragie importantă, multiple fracturi hemi-maxilar, os malar, arcada zigomatica si mandibula dreaptă, cu deplasare importantă și cu lipsă de substanță osoasă.

De asemenea, a fost afectat globul ocular drept, fractura osului temporal și plăgi transfixiante de părți moi.

„La momentul internării, starea pacientului era critică motiv pentru care stabilizarea acestuia începută în UPU a trebuit continuată în secția ATI. Intervenția chirurgicală a durat 4 ore și s-au efectuat mai multe proceduri (traheotomie, toaleta și hemostaza plăgilor, reducere și osteosinteză cu plăcuțe și șuruburi și mesarea sinusului maxilar la nivelul hemifaciesului drept, reducerea fragmentelor osului temporal, repoziționarea și sutura părților moi)”, a declarat medicul chirurg BMF Gelu Duprii.

 

Intervenția chirurgicală a fost un succes iar pacientul se recuperează în prezent.

Echipa operatorie a fost alcătuită din: medici chirurgi BMF – dr. Gelu Duprii, dr. Vlad Covrig și cunoscutul medic anestezist – dr. Lavinea Ștreangă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.