O pacientă cu hemoragie uterină masivă a fost tratată cu succes prin embolizare, la Spitalul Județean Suceava. femeia are 49 de ani și a fost tranferată la spitalul sucevean de la Spitalul Județean Bacău.

Pacienta prezenta hemoragie masivă pe fondul unui cancer de col uterin și tocmai de aceea medicii radiologi intervenționiști de la SJU Suceava au intervenit rapid.

„Abordul vascular a fost la nivelul brațului și intervenția a durat 30 de minute. Va fi externată zilele următoare și va putea începe tratamentul bolii de bază”, a declarat dr. Catalin Lulciuc, medic radiolog intervenționist.

În ultima perioadă a crescut numărul pacientelor la care fibroamele uterine au fost tratate prin embolizare, evitându-se astfel intervențiile chirurgicale clasice mai complicate care presupun și riscuri mai mari.

Procedura presupune închiderea ramurilor mici arteriale din interiorul fibroamelor prin injectarea de microparticule biocompatibile. Fibroamele nu mai sunt vascularizate și intra într-un proces de involuție și resorbție.

„Există o adresabilitate tot mai mare atât din partea pacienților cât și din partea spitalelor din județele învecinate pentru procedurile minim invazive efectuate de medicii radiologi intervenționiști din Spitalul Județean Suceava. Ne asteptam că, o dată ce heliportul va fi functional să crească numărul cazurilor trimise din județe mai îndepărtate, ce vor avea nevoie de proceduri realizate de medicii radiologi interventioniști, în special în cazul accidentelor vasculare cerebrale”, a transmis dr Dan Teodorovici, purtător de cuvânt Spitalul Județean Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.