Pastorul din Dolhești, care și-a abuzat și terorizat copiii a fost condamnat la peste 21 de ani de închisoare. Este vorba despre Constantin Pandelea, pastorul Bisericii Penticostale „Betel” din Dolhești.

Pastorul a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Fălticeni la 21 de ani și patru luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de: viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată și rele tratamente aplicate minorului. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată prin recurs.

La data de 10.08.2020 un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, a cărui profesie presupune existenţa unui standard ridicat al conduitei morale, pentru săvârşirea în formă continuată a unei infracţiuni de viol, a patru infracţiuni de agresiune sexuală, fiecare în formă continuată, şi a cinci infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului.

Procurorii spun că în perioada 2014 – iulie 2020 acesta a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru de sex feminin şi unul de sex masculin, cărora le aplica lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie – uneori şi pe timp de noapte şi ploaie, le aplica corecţii prin privare de hrană, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, în contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una din fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu acesta şi cu celelalte trei fiice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.