Bărbat ajuns în comă profundă după ce a fost ridicat și imobilizat de jandarmi într-un parc din Vatra Dornei. Individul ar fi pipăit în mod repetat o copilă de 12 ani care asista la un spectacol. Incidentul s-a petrecut vineri. O patrulă de jandarmerie care asigura măsuri de ordine în zona Parcului Municipal Vatra Dornei cu ocazia Festivalului de Folclor pentru Copii și Tineret, a fost sesizată de o persoană că în apropierea scenei, un bărbat a atins-o în mod indecent și repetat pe fiica sa, în vârstă de 12 ani. Echipajul de jandarmerie s-a deplasat în zona indicată, a identificat persoana în cauză și i-a solicitat acesteia să se deplaseze în afara zonei de spectacol, în vederea stabilirii identității. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a devenit recalcitrant și agresiv. Jandarmii au fost nevoiți să folosească spray-ul lacrimogen pentru a-l putea imibiliza pe individ. La scurt timp bărbatul și-a pierdut cunoștința iar jandarmii au solicitat un echipaj medical pentru acordarea primului ajutor. Bărbatul a fost în final transportat la spitalul din localitate iar apoi transferat la Spitalul Județean Suceava. El se află în comă profundă în urma intervenției jandarmilor. Medicii spun că a fost resuscitat la un moment dat pentru că intrase în stop cardio-respirator. Imobilizarea sa a fost filmată de o echipă de la Radio Dorna și pare destul de brutală. Individul este un pedofil cunoscut în oraș. VEZI UPDATE: https://www.informatiata.ro/pedofilul-imobizat-de-jandarmi-a-murit/

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here