Percheziții droguri Suceava: un suspect a sărit pe geam când jandarmii i-au bătut la ușă și au vrut să intre. S-a întâmplat miercuri dimineață.

Suspectul, pe nume Robert, a fost încătușat în final de jandarmii care erau și afarăm în fața blocului. Întrebat de ce a recurs la acest gest, tânărul le-a mărturisit jandarmilor că s-a speriat deoarece are probleme cu alte persoane și a fost convis că acestea au venit la el să îi dea o lecție.

Robert a fost ușurat să vadă că la el au venit doar…anchetatorii.

În locuința tânărului au fost găsite substanțe psihotrope, așa că acesta a ajuns pe mâna procutorilor DIICOT. El le-a spus acestora în primă fază că drogurile sunt pentru consumul propriu.

Joi, 24 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, au efcetuat 24 de percheziții domiciliare, în județele Ilfov, Olt, Cluj, Neamț, Vaslui și Suceava, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de droguri de risc, punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe sau a unui local, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetări a reieșit că, în județul Suceava, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, format din mai multe persoane, care ar fi desfășurat activități de comercializare de cannabis și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, au fost conduse, în vederea audierii, 16 persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate din Olt, Vaslui și Cluj și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Olt, Vaslui și Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.