Pieton spulberat de un camion, chiar în centrul administrativ al Sucevei. Groaznicul accident s-a petrecut în zona Areni, marți după amiază, chiar lângă Primăria Suceava. Bărbatul de 64 de ani a fost lovit de un camion de 40 de tone chiar pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului. Camionul venea dinspre zona spitalului, tot pe culoarea verde intermitent. Bătrânul alerga pe zebră iar șoferul susține că nu l-a observat și nu a putut evita impactul. Bărbatul de 64 de ani a murit sub roțile mastondontului. Acesta a fost scos de pompierii de la Descarcerare însă era decedat. La fața locului au ajuns polițiștii de la Rutieră și criminaliști, care au efectuat cercetări și au ridicat probe. Strada a fost închisă zeci de minute. Șoferul, un sucevean de 59 de ani, pe nume Avasilicăi Vasile, a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Victima accidentului este un om al străzii, cu probleme psihice și care în trecut a stat internat în centre de specialitate din județ, printre care și cel de la Costâna. Decedatul este Răuleac Ioan, de 64 ani, din comuna Todireşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.