Polițistul de 32 de ani, care la începutul lunii august s-a împușcat în cap cu arma din dotare, a murit la spital. Decesul a survenit în cursul zilei de luni, în urma unei puternice hemoragii. Agentul principal de poliție Aursulesei Ionuț (vei foto), ajutorul șefului de post de la Secția Dărmănești, s-a împușcat din cauza unei decepții în dragoste. El a anunțat pe o rețea de socializare că vrea să se sinucidă. Acesta spunea că încă o iubește pe fosta soție, de care se despărțise recent. Colegii polițistului au plecat în căutarea lui după ce au citit mesajul și l-au găsit în mașina proprietate personală, la periferia municipiului Suceava, în cartierul Burdujeni, pe un deal. El prezenta o plagă împușcată în cap și era inconștient. Colegii au sunat la 112 și la fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță. Aursulesei prezenta semne vitale însă era în stare foarte gravă. Rănitul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență din cauza gravelor leziuni cranio-cerebrale. Aursulesei Ionuț s-a împușcat cu arma din dotare, însă în timpul liber. Acesta a fost un polițist model. A primit doar calificative bune și felicitări în scris pentru activitatea sa profesională. Ultima evaluare psihologică a fost efectuată acestuia la 1 februarie 2019, agentul fiind declarat apt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.