imagine de arhiva

Bărbat băut la volan și fără permis, prins de polițiști după ce a distrus gardul vecinei. Este isprava unui localnic din Baia, care s-a ales cu dosar penal.

Marți, la ora 14.30, polițiștii din Mălini au fost sesizați prin SNUAU 112 de că un bărbat băut la volan a distrus gardul vecinei cu o dubă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, respectiv sat Bogata, comuna Baia, strada Viitorului, unde a fost identificată autoutilitara VW, care era parcată parţial în faţa gardului locuinţei unei localnice.

Luat la întrebări, bărbatul reclamat a precizat că iubita sa a condus autoutilitara Volkswagen din direcţia Baia spre Bogata, iar la un moment dat, aceasta a oprit autoutilitara în afara părţii carosabile, cu intenţia de a o parca cu spatele, în curtea locuinţei sale.

Întrucât aceasta nu a putut efectua această manevră, bărbatul băut s-a urcat la volanul autoutilitarei, a efectuat manevra de dat înapoi, a apăsat ambreiajul dar a pierdut controlul asupra autoutilitarei şi a intrat cu aceasta în gardul vecinei.

În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale doar la gard. Întrucât bărbatul mirosea a alcool, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre biologice de sânge.

Totodată, s-a procedat la verificarea lui în bazele de date, ocazie cu care s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere.

S-a întocmit dosar penal în acest caz privind infracțiunile de „conducere sub influența alcoolului” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.