Gheorghe Flutur a anunțat că se fac demersuri pentru organizarea în 2020, la Washington, o expoziție cu tema „Dezvoltarea durabilă a Bucovinei”. În acest sens, președintele Consiliului Județean Suceava a avut discuții cu prof.dr. Eliot Sorel – profesor de Politici în sănătate la Universitatea ,,George Washington” din Statele Unite, originar din Fălticeni. Aceștia au discutat despre inițierea unor proiecte de promovare și dezvoltare a Bucovinei, în care să se obțină sprijin din partea SUA. Discuțiile au avut loc la București, cei doi întâlnindu-se la Congresul Mondial de Psihiatrie Socială organizat de Asociația de Psihiatrie Socială din România al cărei președinte este tot un sucevean – Alexandru Paziuc. Profesorul Sorel a exemplificat posibilitatea susținerii unui proiect de promovare a Bucovinei de către Ambasada României la Washington, American-Romanian Business Council și alți parteneri. Tot cu această ocazie, Gheorghe Flutur i-a înmânat Prof Eliot Sorel distincția „Meritul Bucovinei”, distinsul medic fiind inclus în lista personalităților de marca din Diaspora, sucevene la origine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.