PNL va avea funcția de prefect al județului Suceava în timp ce PSD ar putea avea ambii subprefecți. Cel puțin așa se discută la nivel de organizații, după ce la București s-au purtat negocieri în acest sens în cadrul coaliției de guvernare.

Cert este la acest moment că PNL Suceava va avea în continuare funcția de prefect, ceea ce înseamnă că Alexandru Moldovan va rămâne în funcție.

Se duc negocieri în ceea ce privește cele două funcții de subprefect, funcții care ar putea reveni PSD Suceava. De altfel, în cadrul partidului deja se vehiculă numele celor două persoane care ar urma să fie numite în funcția de subprefecți.

Lucrurile vor fi stabilite cu exactitate în zilele următoare, la București, spun surse din PSD Suceava.

Vom reveni cu informații!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.