PSD solicită organizarea de alegeri anticipate în contextul actualei crize politice.

Partidul Social Democrat a transmis miercuri, printr-un comunicat de presă, că soluția este „întoarcerea la popor prin alegeri anticipate”.

„Dacă nu sunt capabili să-și rezolve criza creată, singura soluție este întoarcerea la popor prin alegeri anticipate. PSD nu va susține din Parlament niciun guvern minoritar PNL. PSD nu va susține niciun guvern condus de PNL sau de USR-Plus. PSD exclude categoric orice scenariu de acest fel”, se arată în comunicatul PSD.

„Iohannis și cele trei partide care au pierdut alegerile anul trecut sunt responsabile de criza pe care au creat-o. Dacă Iohannis nu e în stare să își facă treaba de mediator, singura soluție este să ne întoarcem la popor prin ALEGERI ANTICIPATE, pentru că actualul Parlament nu mai răspunde voinței populare, iar românii s-au lămurit cât de nocivi sunt PNL și USR+ pentru întreaga societate”, a mai transmis sursa citată.

Comunicatul de presă al PSD vine după ce copreședintele Alianței USR/PLUS, Dan Barna, a anunțat în urma demiterii ministrului Vlad Voiculescu, că cele două partide i-au retras sprijinul politic premierului Florin Cîțu din cauza remanierii ministrului Sănătății.

Din poziția sa de vicepremier, Barna a refuzat să asigure interimatul la Ministerul Sănătății iar în acest moment, în plină pandemie, România nu are un ministru al Sătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.