Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava – deputatul Alexandru Rădulescu a declarat după votarea moțiunii de cenzură în Parlament că în urma acestui vot s-a stopat o guvernare care a adus creștere economică dar și venituri substanțiale pentru populație. Rădulescu a spus că viitorul guvern are o sarcinpă dificilă și va trebui să facă mai mult decât guvernul PSD. ”Astăzi, în Parlamentul României, s-a finalizat o acțiune politică ce a ocupat agenda publică românească în ultimele două săptămâni: moțiunea de cenzură, inițiată de partidele de opoziție, a trecut generând practic căderea guvernării actuale. Inițierea unei moțiuni de cenzură este un demers democratic dar maniera în care s-a constituit majoritatea parlamentară ce a făcut posibil acest demers este discutabilă chiar în termeni ”imoralitate”, iar parlamentarii care și-au abandonat propriul electorat (din nefericire și unii suceveni) și au contribuit la noua majoritate vor fi judecați de propii alegători. Consecința negativă a acestei moțiuni este faptul că s-a stopat activitatea unei guvernări care a realizat creșterea economică a României, creșterea salariilor, pensiilor, burselor, finanțarea a peste 12000 de proiecte de infrastructură locală- o guvernare care pentru județul Suceava a însemnat reabilitarea drumurilor naționale care traversează județul, finalizarea șoselelor de centură a Sucevei și a Rădăuțiului, reabilitarea a opt drumuri județene, finanțarea a peste 200 de proiecte de infrastuctură locală.Consecința pozitivă a acestei moțiuni este că noua guvernare va trebui să facă mai mult decât guvernarea precedentă atât la nivel național cât și la nivel județean- ceea ce în esență este în favoarea românilor și implicit a sucevenilor. Am putea numi acest lucru o consecință pozitivă dacă s-ar și materializa și nu am asista la o luptă a partidelor ce formează noua majoritate pentru posturile guvernamentale și dacă nu am asista la o jelanie a acestor partide legată de ”moștenirea grea” care de fapt este o scuză pentru incapacitatea guvernării”, este de părere Alexandru Rădulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.