Rădăuțean căzut mort într-o parcare de tiruri din Frătăuții Vechi. Polițiștii dar și inspectorii de muncă fac cercetări în acest caz.

Vineri, la orele 09:19, polițiștii de la Gălănești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o persoană despre faptul că un bărbat este căzut, inconștient la peco, în parcarea de camioane de pe raza comunei Frătăuții Vechi, județul Suceava.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări.

Rădăuțeanul, angajat ca și lăcătuș, al SC DIOCARB SRL cu sediul în comuna Frătăuții Vechi, în vârstă de 51 ani, s-a prezentat la serviciu la prima oră, acuzând dureri în zona pieptului însă nu a dat importanță și și-a continuat activitatea.

Numai că, în jurul orelor 09.07, în timp ce se deplasa prin parcarea de TIR-uri aparținând societății la care lucra, s-a pus în genunchi apoi a căzut cu fața în jos, la sol, fiind observat de colegii săi care au sesizat conducerea societății și au apelat SNUAU 112.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță care, a găsit persoana vătămată cu fața în jos, la sol, iar după ce i-au aplicat acestuia manevrele de resuscitare au declarat decesul acestuia.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”,  „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, și „ucidere din culpă”.

S-a întocmit o adresă către Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, prin care s-a procedat la informarea acestora cu privire la producerea acestui eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.