Revoltă în Piața Centrală din Suceava, luni dimineață, prima zi în care piețele s-au închis după ce așa a decis Guvernul Orban pentru reducerea pandemiei de COVID-19 la nivel național. Cum producătorii și comercianții nu mai pot vinde în piețele închise amenajate de municipalitate, ei au fost scoși la exterior. Luni dimineață cei de la Administrația Piețelor amenajau tarabele în aer liber.

A fost revoltă, luni dimineață, în cea mai mare piață agro-alimentară din municipiul Suceava. Comercianți și producători locali sunt extrem de nemulțumiți de deciziile Guvernului de a închide piețele. Ei și-au strigat disperarea și-au au spus nemulțumirile reporterilor. Comercianții spun că ultimele decizii ale Guvernului Orban au ca scop înlăturarea producătorilor locali, astfel încât supermarketurile să poată vinde nestingherite produse alimentare. Oamenii spun că se încearcă falimentarea producătorilor locali și declară că este aberant să se închidă piețele iar mall-urile, de exemplu, care sunt spații închise și neaeriste să rămână deschise.

Băbuțe cu pătrungel, țelină și alte zarzavaturi la tarabe își plângeau disperarea și explicau reporterilor că din ce vând reușesc doar să supraviețuiască și că ar trebui ajutați pentru că nu cer Guvernului pomană, vor să muncească. Producărori de mere explicau că au tone de marfă și că aceasta se strică dacă este expusă la frig. Oamenii spun că nici unul dintre ei nu s-a îmbolnăvit de COVID până acum și că în halele închise amenajate de Primăria Suceava puteau să stea lejer distanțați. Așa, în spatele pieței, unde se puneau tarabe, chiar vor sta unii peste alții, explică aceștia. Spiritele nu au fost calmate nici de reprezentanții Direcției Piețelor, care au venit să dicute cu comercianții.


Prins la mijloc, primarul Ion Lungu încearcă să îi ajute pe producători și pe comercianți dar și să fie respectate normele de prevenire ale pandemiei. Ion Lungu a discutat luni cu oamenii în mai multe piețe și oraș și le-a explicat că sunt amenajate tarabe în aer liber unde își vor putea vinde produsele. Nici o piață din oraș nu va fi închisă. Ion lungu spune că trebuie însă să fie respectate măsurile dispuse de Guvern pentru ca rata infectărilor cu noul coronavirus să nu mai crească și să scadă numărul deceselor și a pacienților care ajung la ATI în stare foarte gravă. Edilul spune că este vorba despre o chestiune de sănătate publică, de viață și de moarte, și că măsurile dispune la sfatul specialiștilor trebuie respectate cu strictețe.

În timp ce autorități locale caută soluții iar producătorii își plâng disperarea și spun că sunt tratați în mod discriminatoriu și că multinaționalele sunt cele care sunt lăsate să prospere, în presa națională apare o imagine care ne sfidează pe noi toți. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost suprins de reporterii kmkz.ro fără mască într-un local din Iași.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a petrecut cu alte cinci persoane într-un balon de plastic al unei terase din Iași chiar cu o zi înainte ca Guvernul să închidă piețe, teatre, cinematografe și alte unități care-și desfășoară activitatea în spații închise, titrează kmkz.ro. Duminică, la orele amiezii, Nelu Tătaru însoțit de o consilieră a sa, președintele CJ Iași, Costel Alexe, și familia acestuia (soția și doi copii minori) s-au închis într-un iglu din material plastic de doar 5 metri pătrați iar cei din interior, inclusiv ministrul Sănătății, nu purtau măști de protecție.

sursa foto.kmkz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.