S-au aprins lumânările și au răsunat sirenele, miercuri dimineață, la Serviciul Județean de Ambulanță. Lacrimi și rugăciuni, pentru cel ce a fost Cristian Stupiuc, angajat al SAJ Suceava timp de 25 de ani. Împietriți de durere colegii au ținut un moment de reculegere și au adus un ultim omagiu. Au ieșit toți, câți au mai rămas pe baricade neizolați la domiciliu și liberi de virus (pentru că 46 dintre ei sunt confirmați cu COVID-19). Sirenele au sunat chiar în momentul în care Cristian Stupiuc – 53 de ani era înmormântat la Salcea.
Oamenii ăștia au văzut și au trăit multe în viața lor, au salvat mii de vieți și s-au pus în pericol zi de zi pe teren. Nu i-am văzut însă niciodată împietriți, cum niciodată nu l-am auzit pe Alexandru Lăzăreanu (managerul SAJ) plângând – așa cum a făcut-o omenește, prin telefon, marți seara după aflarea veștii. Ce poți spune în asemenea situații, ce le poți spune să îi îmbărbătezi, să îi îmbrățișezi pe toți de la distanță și să le arăți cumva cât de mult contează ei pentru noi, restul?! Nu sunt cuvinte potrivite pentru asemenea momente, orice aș spune, mi s-ar părea stupid! A murit un om pe care întâmplător îl cunoșteam, cu care am stat de vorbă de nenumărate ori pe rampa de la Urgențe, un om care și-a făcut datoria până la capăt! Cu siguranță Dumnezeu cel de Sus, care le rânduiește pe toate, a avut alte planuri pentru Cristian Stupiuc și cu siguranță că a ajuns într-un loc mai bun! E mângăierea noastră asta, a celor care într-un moment de reculegere am tăcut și am spus în gând – Dumnezeu să îl ierte! Și încă ceva – când urgia asta va trece, vă rog să nu uităm de oamenii aceștia, din linia întâi, și de alții ca ei, care efectiv se jertfesc pentru noi! Să nu îi uităm și să le arătăm respectul cuvenit și prețuirea noastră! Drum lin printre stele, Cristian Stupiuc și vei rămâne în inimile noastre!!!
Alina Iosif

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.