În ultimele 24 de ore în Spitalul Județean Suceava au fost internate șapte persoane diagnosticate cu COVID 19 și externate 31 de persoane, a transmis Prefectura Suceava.

În unitatea spitalicească, sâmbătă dimineață, se aflau internați un număr de 476 pacienți, și anume 144 pacienți cu COVID 19 și 332 pacienti non- COVID, iar în secția ATI erau internați un număr de zece pacienți, din care doi pacienți sunt intubați.

Totodată, în baza Ordinului ministrului Sănătății nr.1137/2020, pe parcursul zilei de 26 iunie, au fost externați șase pacienți asimptomatici sau cu forme ușoare ale bolii COVID-19. Aceștia au obligația să mai stea încă patru zile în izolare la domiciliu. Conform prevederilor Ordinului de Ministru, pe durata izolării, monitorizarea stării de sănătate a acestor pacienți se face de către medicul de familie, zilnic, prin telemedicină. Cei care nu sunt înscriși la un medic de familie sunt monitorizați zilnic de către DSP.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți erau internați un număr de 60 de pacienți COVID 19 și cinci persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Conform bazei de date privind numărul de cazuri în evoluție la nivelul unităților administrativ teritoriale, la data prezentă din cele 114 unități administrativ teritoriale 58 nu înregistrează niciun caz în evoluție, 48 au sub cinci cazuri în evoluție, trei au sub zece cazuri în evoluție iar 5 unități administrativ teritoriale au peste zece cazuri în evoluție.

Începând de vineri până duminică este în derulare o acțiune tematică de control, dispusă de Ministerul Afacerilor Interne, privind respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială, impuse în perioada stării de alertă, de către unitățile de alimentație publică- baruri, terase etc. Acțiunea de control tematic se desfășoară de către angajații M.A.I ( polițiști, jandarmi, polițiști locali) în colaborare cu reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, Direcției Sanitar- Veterinare și Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Suceava.

„Vă mulțumim dragi suceveni pentru conduita responsabilă adoptată și vă rugăm să fiți la fel de riguroși în respectarea măsurilor de distanțare social și protecție ca și până acum”, a transmis Prefectura Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.