Scandal între ciobani, la Bosanci. Unul dintre ei a ajuns rănit la spital după ce a fost înjunghiat de individul cu care se afla în conflict. Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară, la Bosanci, iar cei doi protagoniști sunt din Bunești. Aceștia sunt ciobani la stâni diferite.Un localnic a sunat la 112. La fața locului, la aproximativ 300 de metri de iazul Nimerceni din comuna Bosanci, pe un drum de țară neasfaltat spre comuna Bunești, a fost identificat ciobanul înjunghiat – un bărbat de 38 ani din sat Uncești, comuna Bunești. Acesta a poevestit că, în urma unui conflict spontan cu celălalt cioban, acesta din urmă l-a lovit o singură dată cu un cuțit în zona abdomenului, după care a fugit de la fața locului. Rănitul a fost transportat cu o ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ulterior, după căutări ale polițiștilor prin Bosnaci și Bunești, agresorul a fost identificat în persoana numitului Filoteanu Culiță, de 51 ani din comuna Bunești, sat Uncești, tot cioban ca și victima. Cuțitul a fost ridicat de acasă și condus la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor.
Întrucât aspectele constatate întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni intenționate contra vieții, a fost sesizat procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tentativă la omor, cercetările fiind continuate de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Față de Filoteanu Culiță s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.