Seară magică, în centrul Sucevei, cu ocazia deschiderii manifestărilor organizate pentru aniversarea a 65 de ani de activitate a Ansamblului Artistic Ciprian Porumbescu. Publicul numeros strâns pe esplanada din fața Palatului Administrativ a vibrat la unison în acordurile Baladei lui Ciprian Porumbescu, ale operetei Crai Nou dar și în sunet de bucium și de cântec autentic bucovinean. Au fost momente de emoție și de artă pură dar și momente în care participanții la eveniment au oferit un adevărat show. Președintele Consiliului Județean Suceava și interpreta Sofia Vicoveanca – un simbol al Bucovinei, au fost aplaudați la scenă deschisă de oficialități și de oameni simpli veniți la sărbătoarea ansamblului. Am văzut ochi în lacrimi atunci când tinerii violoniști Luca Gabriel Morar și Alexandru Semeniuc au cântat pe rând Balada lui Ciprian Porumbescu și încântare pe fețele privitorilor atunci când membri ai ansamblului s-au prins în horă, în fața scenei, sau când Sofia Vicoveanca – cu modestia care o caracterizează, și-a purtat cântecut pe care îl cântă de o viață și a rostit apoi cuvinte de mulțumire. Suceava are valori autentice, valori neprețuite, iar spectacolul de miercuri seară, preluat de TVR prin emisiunea Tezaur Folcloric, stă dovadă că aceste valori sunt și apreciate de comunitate. Unul dintre personajele felicitate și aplaudate a fost și managerul Centrului Cultural Bucovina – interpretul Sorin Filip, principalul organizator al evenimentelor alături de Consiliul Județean Suceava. Și trebuie spus că deschiderea a fost organizată ca la carte, atât din punct de vedere al spectacolului – unul de mare calitate dar și al sunetului – pentru că în astfel de împrejurări sonorizarea este un aspect foarte important și nu este ușor să faci o orchestră întreagă să sune bine. Nu este de mirare că esplanada din fața Palatului Administrativ a fost plină de oameni, de la oficialități precum Gheorghe Flutur, Ion Lungu, subprefectul de Suceava – Silvia Boliacu și ambii vicepreședinți al CJ, până la părinți cu copii în brațe, oameni de toate vârstele care au venit să admire și să se bucure de tradițiile și de portul popular bucovinean.




Distincții și diplome de excelență pentru ansamblu și pentru Gheorghe Flutur

Președintele CJ Suceava – Gheorghe Flutur a venit la eveniment îmbrăcat în haine populare și a ținut să se prindă în horă, jucând Arcanul, alături de dansatorii profesioniști ai Ansambulului Ciprin Porumbescu. Acesta a urcat pe scenă și a primit diplomă de excelență din partea Televiziunii Române și a echipei emisiunii Tezaur Folcloric. Diploma i-a fost înmânată șefului administrației județene de către realizatorul emisiunii „Tezaur Folcloric” – Gheorghița Nicolae, fapt care l-a emoționat pe Flutur până la lacrimi și a rămas câteva momente fără cuvinte. Titlul i-a fost acordat șefului administrației sucevene „pentru înalte calități morale și înalte calități de om de cultură, pentru implicarea și susținerea excepțională a fenomenului folcloric, în semn de apreciere și deosebită considerație”. Gheorghe Flutur i-a felicitat pe membrii Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” (ansamblul este o instituție din subordinea CJ Suceava), pe care i-a numit ambasadori ai Bucovinei și le-a mulțumit acestora. „Eu nu am echipă de fotbal în Divizia A, dar îi am în Divizia A pe ei, care sunt ambasadori adevărați ai tradiționalului și ai autenticului. Și de aceea am venit aici. Am văzut aici și veterani ai Ansamblului Ciprian Porumbescu, pe care vreau să-i aplaudăm în această seară. Și să vă gândiți așa, Suceava dragă. Acum două zile în capătul celălalt de piață erau Simfonii de Toamnă și am trecut în două zile la Rapsodii de Toamnă. Este Suceava o capitală culturală, o capitală a autenticului? Da. Și spun asta răspicat și susțin pentru că am venit în strai popular și ca un semnal pentru tineri să păstreze autenticul și tradiționalul. Este foarte important pentru noi asta. Într-o lume, într-o țară care se modernizează accelerat, într-o zi o să avem nevoie de firme de catering să ne aducem aminte de folclor. Și transmit acest mesaj de aici de la Suceava prin care recomand tinerilor, dar și celorlalți să încurajeze tradiția, autenticul și straiul popular”, a spus președintele CJ Suceava. Gheorghe Flutur și primarul Ion Lungu au acordat apoi diplome de excelență și distincții Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” la împlinirea a 65 de ani de activitate, dar și echipei care realizează emisiunea Tezaur Folcloric.








Sofia Vicoveanca, aplauze și mulțumiri

Un moment aparte și în delung aplaudat de spectatori a fost recitalul Sofiei Vicoveanca, cea care care a mărturisit că are emoții mari pentru că ea s-a format ca artist și ca om în cadrul Ansambului Ciprian Porumbescu. Aceasta a mulțumit tuturor celor cu care a colaborat – printre care și maestrul George Sârbu, publicului care mereu a încurajat-o și lui Dumnezeu – pentru atâtea momente de fericire pe care i le-a dăruit. Interpreta care a dus câtecul Bucovinei peste mări și țări și care este un simbol pentru această zonă a primit felicitări, flori și distincții din partea Consiliului Județean Suceava și a Primăriei Suceava. Alături de Sofia Viconeanca, Gheorghe Flutur nu a ezitat că facă o strigătură și a mărturisit că are o colecție proprie de urături și strigături și poate că la un moment dat le va publica, pentru că moștenește acest talent de la mama sa. Și Ion Lungu s-a dovedit sentimental și a povestit că Sofia Vicoveanca i-a cântat la nuntă și i-a purtat noroc, a cântat la nunțile copiilor și le-a purtat noroc acestora și că o așteaptă și la nunțile nepoților. Acesta a amintit că interpreta este Cetățean de Onoare al orașului Suceava și că un bulevadrd din municipiu îi poartă numele.







LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.