Șofer adormit la volan după ce a produs un accident rutier. Bărbatul era în stare avansată de ebrietate, așa că polițiștii ajunși la fața locului l-au găsit dormind.

Vineri, la ora 16:13, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 despre faptul că pe strada Schitului din municipiul Vatra Dornei, o persoană a lovit cu maşina un alt autoturism parcat, iar şoferul a adormit la volan.

Cu ocazia deplasării la faţa locului, polițiștii au identificat autoturismul în cauză, marca Volkswagen iar în interiorul acestuia, pe scaunul şoferului se afla numitul un bărbat în stare vădită de ebrietate.

S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a acestuia, însă șoferul nu a putut sufla, ulterior refuzând testarea.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma accidentului rutier nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale, iar traficul rutier nu a fost blocat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, iar cercetările sunt continuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.