Trai vehicule avariate, la Vicovu de Sus, după ce un șofer beat criță la volan a intrat aiurea în depășire. El a lovit cu mașina o autoutilitară și o mașină de la salubrizare. Vineri la amiază, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Bucovinei din orașul Vicovu de Sus, un bărbat de 41 de ani din comuna Izvoarele Sucevei, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depășire a autoutilitarei cu remorcă conduse de un bărbat de 45 de ani din comuna Brodina, intrând în coliziune cu aceasta. În urma impactului, șoferul grăbit a intrat cu mașina și într-o autoutilitară de colectare a resturilor menajere staționată pe partea stângă și condusă deun localnic de 33 de ani. În urma accidentului nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor trei vehicule. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 41 de ani a fost testat de polițiștii ajunși la fața locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ceilalți doi conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unuivehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.