foto arhivă

Un șofer beat criță a fost prins de polițiști în timp ce se plimba prin Suceava, pe Calea Burdujeni.

Joi, la orele 21.15, lucrătorii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni au observat un autoturism marca Volkswagen care circula pe strada Calea Burdujeni către strada Gheorghe Doja, având o deplasare sinuoasă.

După efectuarea semnalului regulamentar de oprire și după declinarea calității, la volanul autoturismului  a fost identificat un bărbat de 34 de ani din municipiul Suceava.

Deoarece acesta mirosea puternic a alcool, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest și a rezultat o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la UPU Suceava. În prezența personalului medical aflat de gardă, acesta a refuzat  recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.