mașină poliție

Șofer beat și fără permis prins conducând cu soția și copilul în mașină. Este isprava unui bărbat de 58 de ani, din comuna Dornești.

Șofer beat și fără permis prins conducând cu soția și copilul în mașină, la Moldovița, pe DJ 176. Mașina în care se aflau cei trei a fost observată de polițiști îm trafic sâmbătă noapte, în jurul orei 00.40. Agenții au făcut semnal regulamentar de oprire pentru o autoutilitară marca Volkswagen Crafter, care se deplasa pe direcția Moldovița-Argel.

La volan a fost identificat un bărbat de 58 de ani, din comuna Dornești. În autoturism, pe scaunul din dreapta față, era soția conducătorului auto iar pe bancheta din spate fiul acestuia. Polițiștii au verificat șoferul în bazele de date ale poliție și a rezultat faptul că acesta nu posedă permis de conducere valid pe teritoriul țării noastre. El a prezentat un permis de conducere provizoriu emis în Marea Britanie, însă documentul nu îi conferă dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice pe teritoriul României.

Pentru că șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatulal alcooltest, rezultând o alcoolemie de 1.36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate două probe de sânge. Șoferul tupeist s-a ales cu dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.