Un sucevean de 42 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce beat fiind a intrat cu mașina în peretele unui imobil. Polițiștii au stabilit că bărbatul avea permisul reținut. Individul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și i-a înjurat pe polițiști.
Joi dimineață, ora 05.00, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată telefonic despre faptul că, pe strada Ana Ipătescu din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.
Oamenii legii deplasați la faţa locului au identificat conducătorul auto, un localnic de 42 de ani care a declarat faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava, în apropierea intersecției în sens giratoriu cu strada Nicolae Bălcescu a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un imobil, din eveniment rezultând doar pagube materiale.
Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat bărbatului de 42 de ani să se supună testării cu aparatul etilotest, însă, acesta a refuzat atât testarea cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 42 de ani are permisul de conducere reținut pentru abateri la regimul rutier.
Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999 pentru nerespectarea interdicţiei de circulaţie instituite prin O.M. 3/2020 cu amendă în cuantum de 5000 lei şi conform art. 2 pct.1 raportat la art. 3 lit. b din Legea nr. 61/1991 cu 2 amenzi în cuantum de 1000 lei fiecare, pentru adresare de cuvinte şi expresii jignitoare.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, iar în urma probatoriului administrat s-a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind reţinut şi încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.