O femeie de 49 de ani a fost prinsă băută la volan, joi noapte, pe strada Zorilor, din municipiul Suceava. Polițiștii au oprit-o pentru un control de rutină deoarece mașina ei nu avea farurile în funcțiune. Suceveanca, în vârstă de 49 de ani, a manifestat dificultăţi la înmânarea documentelor personale şi ale autoturismului condus. Polițiștii și-au dat seama că aceasta emana halenă alcoolică. Femeia a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Suceava, unde a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,55 mg/ litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, aceasta a fost condusă la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Suceava, loc unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.