O suceveancă și fiul ei găsiți morți în Italia. Cazul celor doi este titrat de presa italiană dar și de stiridiaspora.ro.

Elena Pânzaru și a fiul ei-Francesco au fost găsiți morți în Italia, într-un apartament al parohiei San Martino din Velletri, regiunea Lazio, Italia. Descoperirea a fost făcută  de oamenii care administrau parohia.

Medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul celor doi, scrie stiridiaspora.ro.

Primele ipoteze ale anchetatorilor susțin că decesul ar fi fost provocat de o scurgere de gaze. Femeia a făcut focul într-o sobă pe gaz tip ciupercă,ce se foloseşte de obicei în exterior. Flacăra s-ar fi stins în timpul nopții, dar gazul a continuat să iasă.

Suceveanca și fiul ei au murit în somn, intoxicați cu gaz, suspicionează anchetatorii care au luat probe de la fața locului. Se așteaptă acum rezultalele necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza morții celor doi.

Elena lucra ca badantă, însă de câteva săptămâni ar fi rămas fără serviciu și a primit găzduire într-una din camerele parohiei San Martino, administrate de asociația San Girolamo Emiliani.

Fratele femeii a postat pe rețelele de socializare mesaje cutremurătoare, prin care deplâmge moartea celor doi : „Dumnezeu să vă ierte surioară și nepoțel! Ați plecat din viață atât de repede, ești departe nu v-am văzut de câțiva ani și acum v-ați dus la cer… Dumnezeu să vă aibă în pază, îngerașii mei!”, a scris Dinu Pânzaru. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.