Suceveni înșelați pe bandă rulantă de un individ care se dădea drept administratorul unei firme producătoare de mobilă la comandă. individul își racola clienții și de pe rețelele de socializare, unde își făcea reclamă mincinoasă și pretindea că firma respectivă este una de nivel național. Cei înșelați au depus plângere la poliție și astfel mascații au descins la domiciliul bărbatului dar și le sediul firmei respective. Astfel, joi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară emise de Tribunalul Suceava în la imobilele amplasate înSuceava, strada Viitorului, locuinţă utilizată de suspectul Luchian Vlad de 35 ani din Zvoriștea, cât şi la domiciliul suspectului şi la sediul S.C. Elinger S.R.L., ambele amplasate în satul Dealu-comuna Zvoriştea.În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Luchian Vlad sub aspectul comiterii infracţiunilor de „înşelăciune”, în formă continuată (21 acte materiale) şi „spălarea banilor”, în formă continuată şi se efectuează cercetări pentru infracţiunile de „evaziune fiscală”, în formă continuată (17 acte materiale) şi „delapidare” în formă continuată (108 acte materiale).

A obținut din înșelăciuni 332.100 lei

Din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că în perioada 14.06.2017 – 04.02.2019, la intervale diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie directă, Luchian Vlad, prezentându-se sub calitatea mincinoasă de administrator al S.C. Elinger S.R.L., deşi nu avea această calitate, a indus în eroare un 21 persoane cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de prestări servicii. Acesta mințea că va executa piesele de mobilier la comandă, deşi nu dispunea de posibilitatea confecționării acestora, societatea neavând angajați. Prin înșelăciune individul a reușit să obțină un folos patrimonial injust în valoare totală de 332.100 lei, prin folosirea de mijloace frauduloase (contracte de prestări servicii şi facturi fiscale de avans încheiate în numele S.C. Elinger S.R.L.), pricinuindu-le pagube mai multor persoane din difertite județe din România. Pentru inducerea în eroare a persoanelor vătămate, suspectul a promovat S.C. Elinger S.R.L. pe internet, unde a creat un site cât şi pe reţeaua de socializare Facebook unde se prezenta în mod ireal drept producător naţional de mobilier din PAL şi MDF vopsit. Totodată, s-a stabilit că în perioada 24.10.2017-19.02.2019, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie directă, Luchian Vlad, cunoscând că sumele de bani provin din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, şi-a însuşit din contul agentului economic, S.C. Elinger S.R.L., utilizând cardul ataşat contului şi ATM-urile unităţilor bancare amplasate pe raza municipiului Suceava şi a municipiului Bucureşti, prin retrageri zilnice şi succesive de numerar, suma totală de 89.816,38 lei şi a depus sumele de bani, astfel retrase, în conturile personale, scopul acţiunilor sale fiind ascunderea sau disimularea originii ilicite a acestor sume de bani, pe care ulterior, le-a utilizat pentru pentru a efectua plăţi către diverse persoane fizice şi juridice. Cu ocazia efectuării percheziţiilor au fost ridicate în vederea cercetărilor, un laptop, telefoane mobile şi documente contabile utile soluţionării cauzei. De asemenea, după audierea suspectului s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore. Vineri la amiază acesta a fost dus în fața procurorului de caz și s-a decis punerea lui sub control judiciar pentru 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.