Un tânăr de 18 ani, din Vicovu de Sus, a fost găsit spânzurat în podul șurii părinților săi. Descoperirea macabră a fost făcută miercuri seară, de mătușa tânărului, care a sunat imediat la 112. Din cercetările polițiștilor, a reieșit că tânărul, Vasile M., era supărat din cauză că se certase cu iubita sa. Cei doi locuiau împreună de aproximativ o lună de zile. Mătușa acestuia a declarat polițiștilor că tânărul a ieșit din cază în jurul orei 17.00. Ea l-a găsit spânzurat în podul șurii în jurul orei 18.00, când a dus un cal la adăpost. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD și unul de ambulanță, care timp de o oră au încercat să resusciteze victima. Încercările medicilor au fost însă în zadar. La examinarea sumară a cadavrului s-a constatat că nu prezintă urme de violență. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă.
Tânăr de 18 ani, din Vicovu de Sus, găsit spânzurat în podul șurii
Tânărul se certase cu iubita lui, cu care locuia de o lună de zile.