foto:arhivă

Tânără intrată cu mașina în stâlp în timp ce aceasta exersa pentru obținerea permisului auto. Aceasta s-a ales cu dosar penal.

Sâmbătă, la ora 15:15, lucrătorii Secției 14 Poliție Rurală Vama, patrulând pe raza comunei Moldovița, au sesizat prezența în traficul rutier a unui atovehicul marca Seat Altea, care se afla parcat perpendicular față de axul drumului și care prezenta avarii ca urmare a lovirii frontale cu un stâlp din beton.

Ca urmare a intervenției la fața locului, s-a procedat la efectuarea de verificări specifice, reieșind faptul că persoana care a condus acest autovehicul este o tânără din Moldovița, identificată în scurt timp, la fața locului.

Cu prilejul legitimării, aceasta a prezentat lucrătorilor de poliție doar certificatul de înmatriculare al autovehicululi marca Seat Altea și polița RCA aferentă acestuia, iar în momentul solicitării actelor personale,ea a menționat faptul că nu este posesoare de permis de condcere și că nu are asupra sa cartea de identitate.

Luată la întrebări, tânăra a relatat că, într-adevăr, ea este persoana responsabilă de producerea evenimentului rutier, motivând cele întâmplate prin aceea că, aflându-se în curs de obținere a permisului de conducere, a încercat să conducă autovehiculul pentru a-și forma deprinderile.

S-a procedat la verificarea în bazele de date, reieșind faptul că într-adevăr tânăra nu este posesoare de permis de conducere pentru nici un fel de categorie.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Totodată, față de persoana în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.