foto arhivă

Taximetrist mort de beat la volan, prins de polițiști după ce a avariat două vehicule, pe o stradă din municipiul Suceava. Sâmbătă la primele ore ale dimineții, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prinnumărul de urgență 112 despre faptul că, pe strada Amurgului din localitate, un autoturism taxi a avariat două autoturisme parcate, iar conducătorul auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat autovehiculele implicate în evenimentul rutier și pe conducătorul taxiului, un localnic de 39 de ani. Din primele cercetări, a reieșit că în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii spre strada Amurgului din municipiul Suceava, bărbatul de 39 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autovehicul parcat pe partea stângă a drumului, pe care l-a proiectat în alt autovehicul parcat în fața sa. Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unuivehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.