Polițiștii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat un cetăţean român care transporta ascunse într-un locaş special amenajat sub bancheta din spate şi în rezervorul unui autoturism, 920 pachete cu țigări de proveniență ucraineană. În data de 29 ianuarie, în jurul orei 21.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, cetăţeanul român I. T., în vârstă de 36 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România. Existând suspiciuni că acesta transportă țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismlui, persoanei și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spaţiu special amenajat sub bancheta din spate şi în rezervorul autoturismului, cantitatea de 920 pachete cu ţigări, având provenienţă ucraineană.Țigările, în valoare totală de 1.380 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 de lei. Totodată autoturismul, în valoare de 4.700 lei, a fost ridicat în vederea confiscării, deoarece avea confecţionat un spaţiu special amenajat pentru transportul ţigărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.