Tir ajuns în șanț, la Dărmănești, după ce acostamentul s-a surpat. Accidentul rutier s-a petrecut luni după amiază pe DN 2.

Luni, orele 16:40, polițiștii de la Dărmănești au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că un tir înmatriculat în Ucraina s-a răsturnat în șanț, pe DN2.

Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că șoferul este un cetățean ucrainean, care circula cu tirul din direcția Suceava spre Siret.

La un moment dat, acesta a redus viteza de deplasare intenționând a opri pe acostamentul drumului, în afara părții carosabile.

În momentul în care conducătorul auto a început efectuarea manevrei de oprire, acostamentul fiind moale, s-a surpat iar ansamblul format din cap tractor și semiremorcă a intrat în șanț, cu roțile de pe partea dreaptă.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Nu a fost eliberată autorizație de raparație întrucât nu au existat pagube materiale și nici nu a fost comisă vreo contravenție, anunță IPJ Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.